Sportul unde ne batem cu cei mai buni din lume. România s-a întors cu argint de la Mondialul de futnet, tenis cu piciorul

Sportul unde ne batem cu cei mai buni din lume. România s-a întors cu argint de la Mondialul de futnet, tenis cu piciorul
  • Publicat:
  • Actualizat:
  • George Bobiș a devenit vicecampion mondial la proba de simplu și e unul dintre cei mai buni jucători din lume.
  • Futnetul este sportul care în România se joacă doar din pasiune, iar jucătorii naționalei se antrenează după orele de muncă.


Există un sport la care încă suntem printre cei mai buni din lume. Se numește futnet și e celebrul tenis cu piciorul jucat de aproape orice copil în spatele blocului. Se numește așa, pentru că mai marii acestui sport au decis să se divizeze, în urmă cu câțiva ani, iar marile forțe, Cehia și Slovacia, au pus bazele unei federații independente de cea clasică de fotbal tenis, pentru a-l duce la un alt nivel. Și în România s-a întâmplat același lucru. Sorin Bogdan este președintele Asociației Futnet România. Spune că se putea obține și mai mult de la Campionatul Mondial, disputat în week-endul trecut, la Brno, în Cehia.

„Sunt muțumit, dar speram puțin să fie și mai bine. La ultimul mondial am luat aur la simplu și bronz la probele de dublu și triplu, dar asta a fost maxim din ce putem obține acum. Avem un jucător foarte bun, George Bobiș, dar la echipă se schimbă lucrurile. Nu avem o echipă întreagă de o valoare foarte bună. Bobiș joacă și la dublu și la triplu și intervine oboseala. Este totuși o performanță mare, dacă ne uităm la cehi, care au 8000 de jucători legitimați, din care 3000 sunt practicanți constanți”, spune Sorin Bogdan, care e dezamăgit că Ministerul Sportului nu ajută cu nimic această nouă ramură. „Am organizat campionatele de juniori și de fete în România. Am anunțat Ministerul, dar nu ne bagă nimeni în seamă. La acest campionat mondial au fost 3000 de spectatori și 19 echipe prezente. Cehii au televizat pe programul național fazele finale. Interesul e deosebit acolo. La noi nu e un sport cunoscut pentru că în 2008 – 2009 veneau banii realtiv ușor de la companiile mari sau de la Minister, iar Federația nu a fost interesată să se ocupe de promovare. E mai mult un sport de masă, decât de performanță, dar e un sport spectaculos”, povestește Sorin Bogdan.

Bobiș, de 4 ori campion mondial

Titlul de vicecampion mondial nu e o mare bucurie pentru George Bobiș. Are medalii mult mai importante în carieră. „Din 2006 am fost de 4 ori consecutiv campion mondial. Aici au fost multe meciuri, pentru că am jucat în toate probele”, spune și Bobiș, care n-a făcut niciodată fotbal de performanță, dar practică tenisul cu piciorul de la 14 ani. „Sunt din Salonta și acolo există de mult un club. Am aflat de el când aveam 14 ani și am spus să încerc. Mai jucam la „colțul blocului”, cum face toată lumea. Dacă stai să urmărești 2-3 meciuri bune, îți dai seama că e un sport spectaculos, care te atrage. La fotbal sunt 11 pe teren și 2 dintre ei pot să nu-și facă treaba că echipa tot câștigă. Aici nu e așa”, spune Bobiș.

Un jucător de nivelul său ar putea să trăiască doar din acest sport în Cehia sau Slovacia. În România îl practică însă doar de plăcere, după orele de muncă. Nu câștigă niciun ban. „Nu se câștigă, din păcate. Sunt cluburi destul de puține și e greu să aduci oameni să investească. Am 3-4 antrenamente pe săptămână. Mergem la muncă și după îți faci pregătirea”, spune Bobiș.
 

Tags:
Licențiat în jurnalism, Vlad Măcicășan a început să colaboreze cu ProSport încă din anii de facultate. Scrie fără întrerupere pentru ProSport de 17 ani, când a și început cariera de jurnalist sportiv. Jurnalist de presă scrisă și tv, Vlad Măcicășan moderează și emisiuni ... citește mai mult
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Ireal! Câţi bani a cerut Delia Matache ca să cânte la nunta lui Livian, fiul lui Nelson
Ireal! Câţi bani a cerut Delia Matache ca să cânte la nunta lui Livian, fiul lui Nelson
Cristiano Ronaldo, făcut praf de o legendă după ce a ajuns la 900 de goluri: „N-are nicio treabă cu fotbalul!”
Cristiano Ronaldo, făcut praf de o legendă după ce a ajuns la 900 de goluri: „N-are nicio treabă cu fotbalul!”
Absolventă de Medicină, moartă după o plimbare cu motocicleta în Bistrița-Năsăud
Absolventă de Medicină, moartă după o plimbare cu motocicleta în Bistrița-Năsăud
Jucătorul intrat în dizgrația lui Gigi Becali i-a dat pe spate pe turci după ce a marcat la debut: „A revitalizat echipa!”
Jucătorul intrat în dizgrația lui Gigi Becali i-a dat pe spate pe turci după ce a marcat la debut: „A…
Cum se menține în formă Ion Țiriac la 85 de ani. Secretele miliardarului: „Am zis: îmi ajunge, am făcut o greșeală”
Cum se menține în formă Ion Țiriac la 85 de ani. Secretele miliardarului: „Am zis: îmi ajunge, am făcut o…
S-a aflat adevărul despre relaţia dintre Patrick Mouratoglou şi Simona Halep: El i-a distrus viaţa!
S-a aflat adevărul despre relaţia dintre Patrick Mouratoglou şi Simona Halep: El i-a distrus viaţa!
BANCUL ZILEI. Bulă o aburește pe una:  - Cu tine nu pot să fiu decât romantic!
BANCUL ZILEI. Bulă o aburește pe una: - Cu tine nu pot să fiu decât romantic!
Staţiunea de pe litoral care se transformă radical în 2 ani. Modificări făcute ca în Mamaia
Staţiunea de pe litoral care se transformă radical în 2 ani. Modificări făcute ca în Mamaia
Îi spuneau „Baroneasa”! Prima FEMEIE din lume cu brevet de pilot
Îi spuneau „Baroneasa”! Prima FEMEIE din lume cu brevet de pilot
Câţi bani a ajuns să câştige Bănel Nicoliţă, după ce şi-a pulverizat averea şi căsnicia. Suma incredibilă primită la 39 de ani
Câţi bani a ajuns să câştige Bănel Nicoliţă, după ce şi-a pulverizat averea şi căsnicia. Suma incredibilă primită la 39…
Răsturnare de situație în cazul vatmanului care a intrat în mașina SPP-istului. Ce avea în sânge
Răsturnare de situație în cazul vatmanului care a intrat în mașina SPP-istului. Ce avea în sânge
Schimbare în România! Se introduce în toate magazinele din țară
Schimbare în România! Se introduce în toate magazinele din țară
A fost găsit mort, legat la mâini și cu o pungă neagră pe cap. Tânărul de 23 de ani din Călărași și-ar fi pus capăt zilelor după ce și-a pierdut tatăl într-un incendiu
A fost găsit mort, legat la mâini și cu o pungă neagră pe cap. Tânărul de 23 de ani din…
A MURIT! Anunțul trist al zilei
A MURIT! Anunțul trist al zilei
Jocul NERECOMANDAT... săracilor! „Vă spun sincer, aș vrea enorm să recomand acest joc, dar nu pot”
Jocul NERECOMANDAT... săracilor! „Vă spun sincer, aș vrea enorm să recomand acest joc, dar nu pot”
Boloş, despre varianta ca deficitul să depăşească 8%: Există acest risc
Boloş, despre varianta ca deficitul să depăşească 8%: Există acest risc
Chinezii au adus în România rivalul Dusterului. Are șanse să fure din clienții SUV-ului din Mioveni?
Chinezii au adus în România rivalul Dusterului. Are șanse să fure din clienții SUV-ului din Mioveni?
Cu cât se vinde o garsonieră din București, situată într-un beci. Are un singur geam pentru aerisire, dar prețul e uriaș
Cu cât se vinde o garsonieră din București, situată într-un beci. Are un singur geam pentru aerisire, dar prețul e…
×